Cel mai cinstit taximetrist din România! Un şofer din Botoșani a returnat unui client o pungă de rafie cu 40 de mii de euro

Constantin Ionescu este taximetristul din Botoșani care s-a trezit cu aproximativ 40.000 de euro în mașină. Banii erau într-o sacoșă de rafie și în primă fază a crezut că pasagerul lui și-a uitat în taxi plasa cu ciocolată.

Un taximetrist de 63 de ani din Botoșani a găsit în mașină o pungă cu aproximativ 40.000 de euro, uitați de un bătrân, relatează Botoșăneanul.
După ce a lăsat al doilea client și-a amintit de sacoșa din portbagaj și a mers să vadă ce este în interior. Când a văzut banii a sunat de urgență la dispecerat pentru a anunța și a început să-l caute pe proprietarul banilor. „L-am dus, a coborât, a plătit. Dar el când a urcat a avut o sacoșă de rafie, a pus-o între picioare, sub scaun era. Mi-a plătit, eu am plecat și când mă apropiam de stația din Bucovina, am văzut. Chiar atunci am avut un client și l-am dus înapoi spre Bazar. Am dus clientul și m-am dus din nou să-l caut pe bătrân, am zis că mă poate mă așteaptă. Imediat a fost. Nu era. M-am întors în stația din care l-am luat.  Vreo 40.000 de euro cred că erau. În momentul în care am anunțat dispeceratul mi-au zis: bine că ați anunțat, dacă nu apare, mergeți la Poliție. Și tocmai bătrânul venise și m-au anunțat colegii: vezi că bătrânul te așteaptă. El era în față, eu în spate”, a declarat taximetristul Constantin Ionescu.

Când s-au găsit în cele din urmă, bătrânul cu lacrimi în ochi i-a mulțumit pentru gestul de omenie. Banii i-au fost înapoiați în prezența a doi colegi taximetriști, pentru siguranță.

„Câștigi azi nemeritat, mâine pierzi mai mult”

De-a lungul anilor, Constantin Ionescu a mai găsit tot felul de lucruri uitate în taxiul său. „Bani nu am mai găsit. Telefoane. Chiar după ce am dus banii, am avut o familie, veneau din pelerinaj și au uitat un telefon. Eu nu l-am văzut, că acum după ce coboară, eu mă uit. L-am pus acolo și am așteptat să sune. Am anunțat la dispecerat, avea parolă, nu puteam umbla la el. A sunat cineva până la urmă, era nevastă-sa și a spus ce telefon au”, spune Constantin Ionescu.

Související Příspěvky