Alin Popescu, medic ginecolog de la Spitalul județean de urgență din Deva, s-a stins din viață la vârsta de 31 de ani.
Un medic de 31 de ani s-a înecat. Medicul a murit după ce s-a înecat în apele lacului Gozna din Munții Semenic, la doar 15 metri de mal. Pompierii și scafandrii au fost mobilizați de duminică pentru a găsi rupul neînsuflețit al medicului.
Tânărul medic a plecat împreună cu mai mulți prieteni din Timișoara să se relaxeze pe malul lacului de acumulare din județul Caraș-Severin. La un moment dat, medicul a intrat în lac și nu a mai ieșit. Apropiații lui au sunat imediat la 112.
„Duminică, 23 iulie, în jurul orei 16:00, prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, s-a solicitat ajutorul pompierilor militari pentru căutarea unui bărbat, posibil înecat în lacul Văliug (la ponton Casa Baraj). La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Reșița, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și cu o barcă de salvare. Până la această oră, persoana nu a fost găsită.
Echipajul de pompieri continuă căutările cu barca la suprafața apei. În sprijin, au fost solicitate echipaje specializate din județele învecinate Arad și Hunedoara“, informa Inspectoratul pentru Situații de Urgență ISU Caraș-Severin.
Un medic de 31 de ani s-a înecat într-un lac de acumulare din Caraș-Severin, sub privirile disperate ale prietenilor
Mai multe echipaje de scafandri au intervenit pentru scoaterea din ape a tânărului medic. El a fost văzut întrând în lac din zona unui ponton pentru a înota. Se afla la circa 15 metri de mal înainte de a-i fi observată dispariția.
Alin Popescu era medic ginecolog la Spitalul județean de Urgență din Deva. Colegii lui au transmis o mulțime de mesaje de condoleanțe.
- „Cu nespusă tristeţe, vă anunțăm trecerea în nefiinţă a colegului nostru, Dr. Alin Popescu. Cu recunoştinţă pentru bucuria de a te fi cunoscut şi inimi îndurerate pentru pierderea noastră”, a anunțat CarollMed – Hunedoara.
- „Cu adâncă tristețe în suflet, în numele colectivului Compartiment Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal Orăștie, anunț trecerea în neființă a celui care a fost Dr. Alin Popescu. A fost pentru noi un coleg minunat, un tânăr medic ce promitea extrem de mult și cu care ne mândream”, a transmis medicul Lucian Bârlea, de la spitalul din Orăștie.