Se mai întâmplă coincidențe. Trenurile plecau, iar gara nu mai era atât de aglomerată.

Trenurile plecau, iar gara nu mai era atât de aglomerată. Doar pe banca de la capătul aleii totul rămăsese neschimbat. Acolo stătea un bărbat în vârstă îmbrăcat în niște zdrențe de culoare gri. Stătea ghebos, epuizat și slăbit. Avea și o pungă cu o felie de pâine stătută. Bărbatul ținea în mâna lui slăbănoagă o cruce pectorală din cupru care atârna pe un fir transparent. Bătrânul o păstra pentru tot sfârșitul vieții. Aceasta era singura lui comoară.

Afară deja se innoptase. Toți călătorii au intrat în gară pentru a petrece noaptea. Le era frică de bătrân de aceea și-au ascuns lucrurile. Dar el nici măcar nu le-a dat atenție. Noaptea a fost lungă, iar somnul – scurt și încordat. Din cauza trăirilor interioare, bătrânul era forțat să se trezească. Buzele lui, șopteau, că cere ajutorul lui Dumnezeu. Nu avea nevoie de sprijin din partea străinilor. Un tânăr necunoscut căruia i se făcuse milă, atrăgea din când în când atenția la bătrân. Așa și a stat el treaz toată noaptea, lihnit de foame pe banca aia incomodă. Totuși acesta nu a fost un obstacol pentru a aștepta ziua de mâine.

Între timp, spre bătrân a alergat un băiețel, în urma căruia era un tânăr. Copilul îi râdea bătrânului și îi spunea ceva vesel. A fost pentru prima dată după atâta timp când privirea lui s-a întâlnit ochii unui copil. I-a zâmbit sincer băiatului. Fața lui a devenit mai fericită, iar degetele subțiri s-au atins de părului des al copilului. Deodată, băiatul a alergat la tânărul său tată, care i-a întins niște prăjituri, iar el la rândul său a început să discute cu bătrânul:

– Pe cine aștepți, părinte?

– Nu am pe cine aștepta, fiule, – ochii lui străluceau și deodată i-a căzut o lacrimă pe obraz.

– Oare cum vă pot ajuta? Vă este foame? Uite, luați prăjiturile!

Bătrânul nu mâncase de câteva zile.

– Mulțumesc, fiule!

Bărbatul a mâncat cu poftă din prăjituri, dar abia și-a putut reține lacrimile de disperare. Cu toate acestea, nu mai avea putere și șopti:

– Doamne, sa te ierte, copile.. Te iubesc foarte mult! M-a adus și m-a lăsat!

Bunicul era, parcă, la o răscruce de drumuri. Mâhnirea și disperarea îi sfâșiau inima. Tânărul tată i-a spus fiului său să rămână cu bătrânul, atâta timp cât el se duce la casa de bilete.

– Scuzați-mă! Oamenii buni! Permiteți-mi să trec! Trenul se pornește, am nevoie bilete, pentru mine, pentru fiul meu și pentru tatăl meu. Eu… mi-am găsit un tată!

Trei persoane s-au apropiat de tren, un tată, un fiu și un nepot. Bucuria lor nu știa limite. Erau petrecuți acasă cu zâmbete de alți călători și trecători. Ei bine, se mai întâmplă coincidențe. S-au unit doi străini, două destine diferite.

Související Příspěvky